Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, locul 92 mondial, a fost învinsă de Sara Sorribes Tormo (Spania), cu 6-4, 6-4, sâmbătă, în primul tur al calificărilor din cadrul turneului WTA ce are loc în oraşul ceh Ostrava. Deşi Ana Bogdan a cedat în două seturi, meciul a fost echilibrat, încheindu-se după mai bine de două ore. Sara Sorribes Tormo, 73 WTA, a fost învinsă recent de Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, în primul tur la Roland Garros (6-4, 6-0). Următoarea adversară a ibericei va fi rusoaica Anna Blinkova (61 WTA).