Tenismena Elena Gabriela Ruse a învins-o pe cehoaica Tereza Martincova cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 1.835.490 de dolari. Ruse (23 ani, 110 WTA) a obţinut victoria după 85 de minute, după ce a fost condusă de Martincova (26 ani, 61 WTA) cu 5-2 în actul secund, însă românca a câştigat apoi cinci ghemuri la rând, salvând şi o minge de set, la 5-4 pentru adversară. Într-un alt meci, Irina Begu (30 ani, 76 WTA) a fost învinsă de canadianca Leylah Fernandez (18 ani, 70 WTA), cu 6-3, 6-3, după 73 de minute. În ultimul tur din calificări, Ruse o va întâlni pe Fernandez.