Sport

Inter Milano s-a calificat la pas în finala Europa League

Inter Milano s-a calificat fără probleme în finala Europa League la fotbal, după ce a surclasat-o pe Şahtior Doneţk cu scorul de 5-0 (1-0), luni seara, la Dusseldorf, în a doua semifinală a competiţiei. Inter a controlat jocul de la un capăt la altul şi s-a impus prin golurile marcate de Lautaro Martinez (min.19, min.74), Danilo D'Ambrosio (min.64) şi Romelu Lukaku (min.78, min.84). Nerazzurrii au făcut un meci perfect şi s-au dezlănţuit în ultima jumătate de oră a partidei, în care au marcat de patru ori. Şahtior a făcut un meci modest, a avut momente de posesie prelungită, dar sterilă, fără a crea pericol la poarta echipei italiene. Atacantul belgian Romelu Lukaku, autorul unei "duble" pentru Inter Milano, luni seara, în meciul cu Şahtior Doneţk (5-0) din semifinalele Europa League la fotbal, s-a apropiat la două goluri de liderul clasamentului golgheterilor acestei competiţii, portughezul Bruno Fernandes (8 goluri), a cărui echipă, Manchester United, a fost eliminată însă în penultimul act de FC Sevilla (1-2).
În finală, Inter o va înfrunta pe Sevilla, care a dispus cu 2-1 de Manchester United, duminică, la Koln. Ultimul act va avea loc vineri, la Koln.

Evaluați acest articol
(0 voturi)