Agenţia de presă AFP informează că starul argentinian Lionel Messi, în vârstă de 33 de ani, aflat încă sub contract cu FC Barcelona până pe 30 iunie 2021, a comunicat clubului catalan, marţi, printr-un e-mail, că doreşte rezilierea contractului „unilateral". Avocaţii jucătorului au transmis clubului un mail recomandat în care anunţă dorinţa lui Messi de a-şi rezilia contractul unilateral, în virtutea unei clauze care a expirat pe 10 iunie. Dar clubul consideră că angajamentul său este încă valid până la 30 iunie 2021, conform unei surse a clubului catalan. „În principiu, această clauză a expirat pe 10 iunie, dar caracterul atipic din acest sezon afectat de coronavirus a deschis calea pentru ca Messi să ceară să fie eliberat de contract începând de acum. Un prim pas către deschiderea unei negocieri pentru plecarea sa, pe baza clauzei de cedare care se ridică la 700 milioane euro", a precizat cotidianul Marca. Căpitanul Barcelonei ar putea pleca în iunie anul viitor ca jucător liber de contract. Dacă un club vrea să-l transfere încă din această vară, ar trebui să achite clauza de reziliere, fixată la astronomica sumă de 700 de milioane de euro, conform presei catalane.