Clubul de fotbal Malatyaspor, aflat pe ultimul loc în prima ligă turcă de fotbal, a anunţat, luni, despărţirea de antrenorul român Marius Şumudică, într-un comunicat postat pe Twitter. Şumudică o antrena pe Yeni Malatyaspor din data de 8 octombrie, când a preluat formaţia ce se afla pe poziţia a 17-a în Super Lig, semnând un contract valabil până la finalul sezonului. Sâmbătă, Fatih Karagumruk SK (locul 11) a învins-o pe Malatyaspor cu 1-0, în etapa a 24-a.