Vacanţa a luat sfârşit şi în acest weekeend se reiau partidele din eşalonul secund. SC Oţelul, ocupanta locul 3 va juca în deplasare cu CSM Slatina, locul 11. Roş-alb-albaştrii sunt decişi să nu facă paşi greşiţi pentru a-şi îndeplini obiectivul imediat, calificarea în play-off pentru ca apoi să atace promovarea în Liga 1. „Îmi doresc ca jucătorii accidentaţi să revină cât mai repede, să am concurenţă pe posturi şi să ne îndeplinim, probabil, cel mai important obiectiv din ultimii 10 ani. Acela de a intra în play-off şi după care să începem să ne luptăm pentru promovarea în Liga I”, a precizat Dorinel Munteanu la Oţelul TV. Partida de la Slatina se va disputa sâmbătă 25 februarie, de la ora 12.00 şi va fi transmisă pe canalul Digisport 1.