Sport

Rafa Nadal s-a calificat cu emoţii în careul de aşi la Turneul Campionilor

Rafa Nadal s-a calificat cu emoţii în careul de aşi la Turneul Campionilor
20 nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a rămas în cursa pentru câştigarea primului său trofeu la Turneul Campionilor, calificându-se în semifinale, joi seara, după ce a reuşit să-l învingă în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-2, pe grecul Stefanos Tsitsipas, deţinătorul titlului, care părăseşte astfel competiţia găzduită de O2 Arena din Londra.
În urma acestui succes, Nadal s-a clasat pe locul secund în Grupa Londra 2020, după austriacul Dominic Thiem (nr. 3), în faţa căruia s-a înclinat marţi, în cel de-al doilea meci al său de la turneul londonez. "Este un lucru important că am reuşit să ajung în semifinale şi sunt nerăbdător să joc împotriva lui Daniil", a declarat Nadal. Thiem, care avea deja asigurată calificarea în semifinale, a fost învins joi în două seturi, 6-2, 7-5, de rusul Andrei Rublev (nr. 8), care părăseşte însă actuala ediţie a Turneului Campionilor împreună cu Tsitsipas. În semifinalele competiţiei londoneze, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe rusul Daniil Medvedev (nr. 4), care are asigurată prima poziţie în Grupa Tokyo 1970, înaintea meciului de vineri cu argentinianul Diego Schwartzman, în timp ce Dominic Thiem, finalistul de anul trecut, va juca împotriva câştigătorului partidei dintre sârbul Novak Djokovic, numărul 1 ATP, şi germanul Alexander Zverev (nr.7),  care se va desfăşura tot vineri.

Evaluați acest articol
(0 voturi)