Sport

Românca Simona Halep s-a retras şi de la Dubai

Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, joi, pe Twitter, că nu va participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare. „Din nefericire nu mă simt bine la sută la sută la spate şi am luat decizia dificilă să mă retrag de la @DDFTennis. Am amintiri foarte frumoase de la câştigarea titlului WTA cu numărul 20 la Dubai, anul trecut, aşa că sunt dezamăgită că nu voi putea să îmi apăr titlul. Aştept cu nerăbdare să revin anul viitor'', a spus Halep, care a câştigat de două ori turneul de la Dubai, în 2015 şi 2020. Turneul din acest an se va disputa în perioada 7-13 mai şi este dotat cu premii totale în valoare de 1.835.490 dolari. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)