Naţionala de handbal feminin a României va participa în perioada 20 -21 martie la turneul preolimpic din Muntenegru (Podgorica), alături de selecţionata ţării gazdă şi reprezentativa Norvegiei. Primele două clasate la turneul din Muntenegru obţin calificarea la JO 2020 de la Tokyo. Delegaţia României a plecat joi dimineaţa în Muntenegru. „Naţionala feminină îşi joacă şansele de calificare la Jocurile Olimpice. Dacă se joacă fără spectatori, ar fi oarece şanse. Norvegia este extrem de greu de atacat. Iar Muntenegru joacă acasă şi are o echipă, valoric vorbind, cred eu peste a noastră. Noi trăim în forma Cristinei Neagu. Pentru că atunci când Cristina nu e în forma dorită începe degringolada. Naţionala, handbalul feminin stă în Cristina Neagu, categoric. Fără ea, celelalte jucătoare nu au demonstrat că se pot bate de la egal la egal cu o echipă pretendentă la o calificare.
Va fi extrem de greu. Dacă ne-am califica ar fi o performanţă cât de cât, una cu care conducerea federaţiei s-ar putea lăuda”, a declarat pentru Agerpres, antrenorul Radu Voina, campion mondial cu România în 1974 şi medaliat la Jocurile Olimpice 1972, 1976 şi 1980. România va întâlni Norvegia sâmbătă, de la ora 20.30 şi Muntenegru, duminică, de la ora 17.00, ambele partide fiind transmise la Prima TV.