Naţionala de fotbal tineret a României va întâlni, marţi, de la ora 19.00, pe pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta, selecţionata Germaniei, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European Under 21 din acest an. „Nu am făcut calcule nici la început, nu facem nici acum. Este ultimul meci din grupă, unul important cu o echipă foarte bună. După opinia mea, Germania este o candidată la titlul european, la fel ca şi Olanda. Bineînţeles că noi cu o victorie suntem calificaţi. Aşa că mâine jucăm la victorie, ca întotdeauna. Faptul că ei au mulţi jucători născuţi în 1998 nu îi face mai puţin periculoşi. Aş spune că fizic asta îi face să fie mai puternici decât băieţii noştri. Oricum fizicul nemţilor a fost mereu peste al românilor. Am văzut primele lor două meciuri, am văzut cât de puternici sunt. Aşa că mă aştept la un meci greu", a declarat selecţionerul Adrian Mutu la conferinţa de presă organizată luni.
sursa foto: Sportul Ilustrat
România va juca la victorie cu Germania la Euro U 21