Sport

Şase românce în Top 100 WTA

Şase românce în Top 100 WTA
12 halep

Tenismena Simona Halep a coborât şase locuri în clasamentul WTA şi se află acum pe poziţia a noua, după ce nu şi-a putut apăra titlul în turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, câştigat de australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial.
Gabriela Ruse, care a cucerit duminică primul său trofeu WTA, în turneul de la Hamburg, a făcut un salt de 65 de locuri în ierarhia tenisului profesionist feminin, în care ocupă locul 133 începând de luni. Sorana Cîrstea a urcat la rândul ei opt poziţii în clasamentul mondial, până pe locul 37, după ce a ajuns până în turul al treilea la Wimbledon. În Top 100 WTA se mai află alte trei jucătoare din România: Patricia Ţig - locul 65 (-2), Irina Begu - locul 71 (+8) şi Ana Bogdan - locul 98 (-6).

Evaluați acest articol
(0 voturi)