Campioana României din ultimele patru sezoane începe miercuri sezonul oficial extern. CSM Arcada Galaţi va juca în deplasare cu campioana Bulgariei, Hebar Pazardzhik, în manşa tur din CEV Champions League, turul 2. Echipa pregătită de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a susţinut deja două meciuri oficiale în Supercupa României, obiectiv ratat din păcate după înfrângerea thriler cu Dinamo spre deosebire de adversara din Bulgaria care nu a disputat vreun joc în acest sezon. După exilul de la Sala Florin Balaiş, Bala, Raţă, Sobirov, Talpă &Co au revenit duminică seara la antrenamente în sala Polivalentă Dunărea, luni seara au plecat spre Pazardzhik iar marţi la ora meciului, 19.00 au efectuat antrenamentul oficial. „Aşteptările noastre înaintea acestei duble sunt cele normale. Ne dorim să ne calificăm. Suntem conştienţi că vom avea două meciuri grele dar vom face totul pentru a ne califica. Faptul că vom avea returul acasă cu siguranţă reprezintă un avantaj. Vom juca în faţa suporterilor noştri. Despre adversarii noştri pot spune că formează o echipă bună, o echipă care anul trecut a jucat în grupele Champions League, câştigând două meciuri împotriva campioanei Belgiei. Şi anul acesta formează o echipă puternică, dar eu sunt convins că ne vom califica”, a declarat antrenorul Sergiu Stancu. Lotul de jucători care a făcut deplasarea în Bulgaria: Bartunek, Lescov -coordonatori, Malescka, Raţă -universali, Butnaru, Magdaş, Sobirov, Talpă -centri, Bala, Madsen, Mihălescu, Smits -extreme, Cristudor, Kantor-libero. Returul se va disputa pe 12 octombrie, de la ora 18.00, în sala Polivalentă Dunărea care a fost renovată şi are un parchet nou.
Sergiu Stancu, antrenor CSM Arcada Galaţi: „Suntem conştienţi că vom avea două meciuri grele dar vom face totul pentru a ne califica”