Sport

Un boxer gălăţean în semifinalele Campionatelor Europene la Sarajevo

Un boxer gălăţean în semifinalele Campionatelor Europene la Sarajevo
19 box suvache csm dunarea

Pugiliştii români Alexandru Dumitru Suvache şi Leon Andrei Majer şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Sarajevo, marţi, după ce s-au calificat în semifinale. La cat. 54 kg, Suvache, sportiv legitimat la CSM Dunărea Galaţi unde este pregătit de maestrul Costel Burlacu, l-a învins în sferturi pe albanezul Riduan Gashi la puncte (5-0) şi va boxa în semifinală cu sârbul Strahinja Rasovic, joi 19 august.
Leon Andrei Majer a câştigat şi el la puncte în faţa turcului Enes Ksroglu (5-0), în sferturile cat. 90 kg, iar în penultimul act îl va înfrunta pe moldoveanul Pavel Zavalişin, pe 19 august. Delegaţia tricoloră şi-a mai asigurat trei medalii la Europenele de cadeţi: Mirela Elisa Cojocaru (cat. 48 kg), Bogdan Nicuşor Trifu (cat. 57 kg) şi Alexandru Narcis Magdalin (cat. 52 kg).

Evaluați acest articol
(0 voturi)