Sport

Universitatea Craiova, lider în Liga 1 cu maxim de puncte

Universitatea Craiova a reuşit a şaptea victorie consecutivă în Liga I de fotbal, 1-0 cu Dinamo, pe Arena Naţională din Bucureşti, duminică, într-o partidă din etapa a 7-a. Unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Cicâldău (min.28), dintr-un penalti contestat de dinamovişti şi acordat după un duel între Ante Puljic şi Marius Constantin.
Dinamo a avut mai multe ocazii clare de gol, în repriza secundă, dar portarul Mirko Pigliacelli a respins mingea trimisă cu capul de Borja Valle (min.62), Adam Nemec (min.82) nu a reuşit să devieze mingea în plasă din doi metri, iar Pigliacelli a intervenit salvator la centrarea lui Abdoulaye Ba (min.90+1). La Dinamo au început ca titulari spaniolii Rene Roman Hinojo (portar) şi Aleix Garcia (mijlocaş), ambii la debut. În repriza secundă au debutat şi Abdoulaye Ba şi Magaye Gueye, dar şi Paul Anton. La craioveni au debutat în repriza secundă Mihai Căpăţînă şi croatul Ivan Mamut.

Evaluați acest articol
(0 voturi)