CJ Caraș-Severin interesat de fondurile pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a participat la ȋntâlnirea cu ministrul Cseke Attila, Ministerul…
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a participat la ȋntâlnirea cu ministrul Cseke Attila, Ministerul…
S-au împlinit 5 ani de la intrarea în vigoare a Codului Administrativ, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019…
La Primăria municipiului Giurgiu, recent, a avut loc o întâlnire importantă între reprezentanții administrației locale și județene…
„M-am bucurat să fiu alături de vâlcenii din Boișoara, la Ziua Comunei, o sărbătoare frumos organizată de primarul Cristian Mohanu…
Consultările Guvernului cu structurile asociative pe tema reformei administrației publice locale au continuat miercuri cu o nouă î…
„Am primit astăzi vizita noului comandant al Contingentului Militar Polonez aflat la Craiova, din cadrul Brigăzii Multinaționale S…
În perioada iunie – septembrie 2022, Inspecția Muncii a derulat la nivel național, prin inspectoratele teritoriale de muncă, o cam…
„O săptămână în care am rememorat ce înseamnă cu adevărat Uniunea Europeană - prietenie, colaborare interinstituțională, pași făcu…
În semn de solidaritate și sprijin pentru toate persoanele din spectrul autist, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismu…
Președintele Nicușor Dan a avut luni o întâlnire la Palatul Cotroceni cu premierul Ilie Bolojan, miniștrii Energiei și Transportur…
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de com…
Nouă UAT-uri din județul Galați au beneficiat, la sfârșitul lunii octombrie, de viramente efectuate de Ministerul Dezvoltării, Luc…
Consiliul Județean Bacău a primit vizita unei delegații de profesori și elevi din Grecia, aflați la Bacău grație unui schimb de ex…
Deputatul PSD Viorica Sandu susține că „blocarea PNDL=sabotarea proiectelor în derulare”. PSD susține necesitatea sprijinirii cons…
Deputatul PSD Viorica Sandu a felicitat autoritățile din Galați pentru obținerea a două premii importante la a 7-a ediție a Galei…
Într-un context în care inovația și educația tehnologică devin tot mai relevante pe scena globală, echipa de robotică Brave Bots d…
Potrivit proiectului de OUG, tichetele sociale se vor acorda pentru un an școlar, acelor elevi care provin din familii în care ven…
"Câştigarea alegerilor din 9 iunie nu este un scop în sine - scopul alianței PSD PNL de la municipiu şi al oamenilor propuşi pentr…
Al doilea exercițiu de simulare a producerii de inundații și accidente la construcții hidrotehnice are loc, în zilele de 29 și 30…
Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, a fost eliberat la cerere din funcția de consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis. O…