Programul „UE pentru sănătate” a intrat în vigoare
După ce a fost obținut votul Parlamentului European, din 9 martie, iar pe 17 martie Consiliul European l-a adoptat, Programul „UE pentru sănătate” (EU4Health) a…
După ce a fost obținut votul Parlamentului European, din 9 martie, iar pe 17 martie Consiliul European l-a adoptat, Programul „UE pentru sănătate” (EU4Health) a…
Reprezentanții companiei Pfizer au anunțat că, în prezent, vaccinul împotriva noului coronavirus este testat pe copiii cu vârsta sub 12 ani. Totodată, a fost an…
Certificatul verde digital ("Digital Green Certificate") propus de Comisia Europeana are rolul de a crea un model unic la nivelul Uniunii Europene, afirma comis…
Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei este marcată pe 24 martie, anual. Cu acest prilej, Ministerul Sănătății transmite un mesaj și subliniază că lupta…
Un studiu publicat luni cu privire la efectele pe termen lung ale bolii COVID-19 arată că cel puţin unul din trei bolnavi cu această afecțiune spitalizaţi îşi v…
Zilelea acestea au loc mai multe dezbateri în privința recunoașterii vaccinurilor care nu sunt autorizate încă de Agenția Europeană a Medicamentelor. Până în pr…
De când a început pandemia, în regiunea europeană au fost raportate cel puţin 37.221.978 infecţii şi 1.000.062 decese, potrivit unui bilanţ al Reuters. Regiunea…
Spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID pot începe de astăzi, vineri, 19 martie, să depună proiecte pentru a cumpăra sisteme de detectare şi prevenire…
17 state din cadrul Uniunii Europene au decis întreruperea vaccinării cu AstraZeneca. Aceasta este o măsură de precauție, în urma semnalării unor probleme sangu…